Radio UNSR Bacău

Te ține la curent cu viața de student

Siria dezminte recurgerea la arme chimice de la începutul conflictului

Posted on Dec 1, 2015

Siria dezminte recurgerea la arme chimice de la începutul conflictului

‘Dorim să afirmăm aici în mod categoric că nu am recurs niciodată la clor, nici la alte substanțe chimice toxice în cursul vreunei operațiuni în Siria de la începutul crizei și până astăzi’, a dat asigurări ministrul adjunct de externe, Faysal Mekdad, cu prilejul sesiunii anuale a OIAC, în desfășurare la Haga.Declarația sa intervine în contextul în care tot mai multe țări, printre care state din Uniunea Europeană, dar și SUA și Canada, denunță absența eforturilor regimului președintelui Bashar al-Assad de a distruge rezervele de arme chimice.

Damascul respinge ‘aceste acuzații false împotriva Siriei’, care ‘nu servesc decât în scopuri politice și vor să deturneze atenția de la succesele noastre în eliminarea armelor chimice’, a afirmat Mekdad. După un atac chimic care a ucis sute de persoane în regiunea Ghouta orientală, la est de Damasc, în august 2013, Siria a acceptat să-și declare și să-și predea arsenalul chimic în cadrul unui acord supervizat de OIAC.(agerpres.ro)

.