Radio UNSR Bacău

Te ține la curent cu viața de student

Fostul director general al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare a fost reținut

Posted on May 16, 2016

Fostul director general al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), Adrian Cătălin Olaru, a fost reținut, sâmbătă, pentru 24 de ore de procurorii Biroului Teritorial Mehedinți al DIICOT.
Aceeași măsură a fost luată și în cazul fostului directorului economic al RAAN, Gheorghe Dulcea, și a directorului economic al Sucursalei Romag-Termo, Gheorghe Silviu Constantin.
Cei în cauză sunt acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și de complicitate la delapidare, infracțiuni care au prejudiciat bugetul RAAN cu 23.559.879,16 lei în beneficiul SC Confort Timișoara, firma omului de afaceri Georgică Cornu, condusă la acea vreme de asociatul acestuia, Nicu Lucian Caraiman.
Procurorii DIICOT i-au adus pe cei menționați la audieri în urma efectuării, vineri, a patru percheziții în județul Timiș, pentru destructurarea grupului infracțional care a semnat un contract ca în perioada 2009-2012 să se execute lucrări de punere în funcțiune a unei instalații de evacuare „în șlam dens” pentru Termocentrala Romag-Termo, investiție care nu s-a mai finalizat.
„În conformitate cu dispozițiile din contract, furnizorul (SC Confort Timișoara — n.r.) se obliga să constituie o garanție de bună execuție a contractului în cuantum de 10% din valoarea contractului, prin rețineri succesive din plata cuvenită pentru facturile parțiale. Garanția se restituia într-un procent de 70% în termen de 14 zile de la semnarea procesului-verbal de recepție, iar diferența de 30% la expirarea perioadei de garanție”, precizează un comunicat al DIICOT.
Anchetatorii au stabilit că Adrian Cătălin Olaru și Gheorghe Dulcea nu au respectat clauzele contractuale și au dispus plata majorității sumelor de bani reținute succesiv drept garanție de bună execuție, în total 23.559.879,16 lei, către SC Confort SA Timișoara, unele plăți fiind mascate drept contravaloare factură de execuție.
„În contul comunicat de către SC Confort SA Timișoara, drept cont de virare a garanției de bună execuție, a fost virată doar suma de 2,5 milioane lei în timp ce suma de 23.559.879,16 lei a fost virată în conturile curente ale SC Confort SA Timișoara’, arată DIICOT.
Persoanele reținute vor fi prezentate unei instanțe a Tribunalului Județean Mehedinți cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: http://www.libertatea.ro/

.